Psihanaliza, între știință și religie – Practica psihanalitică cu copiii

30 aprilie – 1 mai 2022 TIMIŞOARA

Institutul De Cercetari Social-Politice din cadrul Facultății de Ştiinţe Politice, Filosofie și Ştiinţe ale Comunicării, împreună cu Forumul Câmpului Lacanian România coorganizează, sâmbătă 30 aprilie, între, 15:30-17:30, în Amfiteatrul A11, împreună cu FORUMUL CÂMPULUI LACANIAN ROMÂNIA, conferința Psihanaliza, între știință și religie – Practica psihanalitică cu copiii , susținută de Radu ȚURCANU (psihanalist la Paris, psiholog clinician, AME al EPFCL, membru al FCL-România)

Discursurile în vogă astăzi, cel al științei, cel al religiei sau al inconștientului – spune Lacan -, precum și cel al universității, sunt tot atâtea repere pe care discursul psihanalizei le ia în considerare și de care ea se distinge. Produs al științei moderne, psihanaliza este mai degrabă o știință a particularului și a unicității subiectului; fundată pe credința în existența inconștientului, ea susține nu că „Dumnezeu nu există”, ci că ”Dumnezeu este inconștient”; adresându-se adesea studenților și profesorilor, psihanaliza urmărește producerea unei cunoașteri noi despre ființa vorbitoare, inedită și unică în fiecare caz, căci desprinsă de manuale. În curele psihanalitice cu copiii, avem de a face cu adevărați cercetători de câțiva ani, spune Freud, care descoperă cum funcționează curioasa lume în care se trezesc, și află cum se poate schimba statutul lor de simptom al părinților în acela de subiect cu simptome, care pot fi tratate și modificate în mod stabil de-a lungul ședințelor de analiză.

17:45-19:15: ATELIER CLINIC – caz de clinică psihanalitică

Prezintă Delia NAN (psihanalist la Timişoara, medic, membru al EPFCL şi FCL-România)

Duminică 1 Mai, Amfiteatrul A11
9:30-13:30: PREZENTARE CLINICĂ DE CAZ
Asigurată de Radu ŢURCANU şi Lucian ILE (psiholog clinician, membru al FCL-România)

Sirb Corina

More Posts By Sirb Corina

Related Post

Leave us a reply